Economistul-șef al BNR: Pentru creștere economică de 5% sau adoptarea euro e nevoie de susținerea PIB-ului potențial

Economistul-șef al BNR: Pentru creștere economică de 5% sau adoptarea euro e nevoie de susținerea PIB-ului potențial
Publicat: 08/06/2015, 09:50

Deși România stă bine la taboul macroeconomic, problema o prezintă creșterea PIB potențială, care este mult mai redusă decât în perioada 2005-2008, când se situa în jur de 5% pe an și a fost depășită de economie, pe când în ultimii ani s-a situat la circa 2%-2,5%.

Deteriorarea indicatorului este pusă pe seama celor trei factori care contribuie la creșterea potențială, respectiv capitalurile, demografia și productivitatea, care au consemnat o descreștere în ultima perioadă.

„Pe termen lung, aceasta contează și agenda nu este pe placul tuturor. Dar lucrul interesant este că, indiferent de obiectivul pe care societatea românească îl pune în față, fie că este intrarea in zona euro, fie că este vorba despre o creștere economică de 5%, fie de dezvoltarea sistemului de pensii, același set de măsuri trebuie să fie luat. Nu vorbim de un program separat de altul, același set trebuie aplicat în sectorul real al economiei, indiferent de scopul pe care ni-l propunem”, a declarat vineri Valentin Lazea, economist șef al BNR, la conferința „Central & Eastern European Pension Investment Forum”.

El a atras atenția, referitor la PIB-ul potențial, că trebuie privit spre investițiile străine directe, care s-au redus cu 5 miliarde euro față de anii ante-criză, de la 7,5 la 2,5 miliarde euro pe an.

Acestea ar putea fi recuperate prin îmbunătățirea investițiilor, prin absorbția fondurilor europene, orientarea bursei de valori către piețele emergente, astfel că toți trebuie să se gândească ce este de făcut, în opinia lui Lazea.

Totodată, demografia arată îngrijorător, având în vedere că numărul nou născuților s-a redus substanțial în fiecare an.

„Astfel, putem să-i lăsăm în câmpul muncii pe cei capabili până la 65 de ani, să avem un program pentru reîntoarcerea românilor din străinătate, să stimulăm părinții să facă mai mulți copii prin alocații mai bune și alte multe lucruri care trebuie făcute”, a spus economistul.

Lazea a atenționat că, la capitolul productivitate, România este pe ultimul loc din Europa, din punct de vedere al testelor PISA, la matematică, științe și citit.

„Nu poți să atingi o creștere economică de 5% cu astfel de rezultate. Concluzia este că orice ai face pentru dezvoltarea sectorului de pensii este bun și pentru adoptarea euro și pentru creșterea economică. Dar sunt măsuri greu de luat, nepopulare, costisitoare din punct vedere politic”, a mai punctat reprezentantul băncii centrale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună